Am început să citesc “Jurnalul” ( volumul I ) lui Mircea Cărtărescu ( era cât pe ce să comit o impietate şi să spun “ a prietenului meu cel mai bun”, darn u cred că greşeam prea mult).
Citesc cartea aceasta ( oare o fi “jurnal” sau carte de ficţiune în care M.C. devine personaj?! ) cu convingerea,cu surpriza că sunt multe pasaje ( mai ales cele legate de adolescenţ şi acelea în care îşi “transcrie” visele) în care mă regăsesc. Aşa cum Nică al lui Creangă era “copilul universal”, M.C. al lui M.C. este “adolescentul universal” cu care te identifici.
“Jurnalul” este o călătorie spre sine, o imersiune în zonele cele mai intime ale eu-lui, în spaţiul interzis al intimităţii, dar, mai ales, este un exerciiu de stil. De o mare expresivitat literară, “Jurnalul” reuneşte, aşa cum mărturisea autorul său, “ o confederaţie de eu-ri, nu un imperiu cu un eu central despotic şi autarhic, iar celelalte mici şi supuse.”
Liniile de forţă, temele, obsesiile jurnalului sunt: creierul, Kafka, visele, crampa scriitorului” ( teama de a nu mai putea scrie, lipsa de inspiraţie augmentate de panica iraţională a secării izvorului şi tăcerea din faţa foii albe), sau tema androginului ( după psihanalistul Young fiecare bărbat poartă în el o femeie şi fiecare femeie adăposteşte un bărbat în sine).
Ceea ce răzbate cu o forţă de torent subteran este ideea că scrisul este pentru M.C. un mijloc disperat de apărare contra invaziei temerilor, “a demonilor interiori. Este o terapie”. Jurnalul este, de fapt, un calendar stylistic al sufletului şi al minţii lui Cărtărescu. Să nu vă aşteptaţi la o “radiografie” a veacului decadent pe care îl traversăm sau a României posdecembriste ! Cărtărescu pune surdină realităţii care devine “zgomot de fond” etouffe, iar ceea ce este împins în faţă sunt viaţa interioară ( mereu în umbra lecturii) şi a cărţilor sale şi, mai ales, metabolismul scrisului.
E o carte care te ameţeşte, care îţi dă vertije de înălţine şi rău de adâncime, pentru că, de la înălţimea sincerităţii şi din subterana lui, M.C. se rescrie pe sine într-un pariu cu el însuşi.
N-am terminat de citit! M.C. nu-i un scriitor comod, “de fotoliu”. Aştept “vara cea luminoasă cu cele 40 de grade promise, ca să mă pierd printre eu-rile lui M.C. şi…ale mele.
