Ultimile ore petrecute în Bucureştiul lui 2008 îmi dau fiori . Sunt cele din urmă clipe în care voi bate la pas capitala în acest an … Imagini încurcate ale unui Bucureşti modern, cu deja renumiţii coloşi de beton care se ridică în mijlocul oraşului într-o clipită; autobuzele arhipline prin care se vrea un transport în comun modern dar în care niciodată nu merg compostoarele şi atunci degeaba ai mai dat bani şi pe bilet; febra cumpărăturilor din hipermarketuri … Străzi semiasfaltate , bălţi la tot pasul, haite de câini care te fac să ocoleşti blocuri întregi pentru a ajunge la destinaţie, gazele de la ţevile de eşapament care pur şi simplu îţi taie respiraţia, blocuri gri (acum am văzut cu adevărat blocurile gri de care vorbeşte şi MC), oameni grăbiţi, “oameni care nu sunt oameni” … Aştept cu nerăbdare cele şase ore pe care le voi petrece pe tren , în drum spre Iaşul copilăriei mele … Va fi un moment al (re)găsirii mele spirituale şi al (re)întoarcerii acasă … Aşa cum s-a întâmplat şi în “Pilda fiului risipitor” , şi eu mă voi întoarce de astă dată , având capul plecat în faţa viului monument cultural, Iaşul, şi îmi voi cere iertare, crezând că prin vorbe voi recupera timpul pierdut … Gânduri dintre două lumi … Gânduri pentru locul formării mele, aşternute pe pagina virtuală din spaţiul devenirii mele … Gânduri dintr-un Bucureşti sufocat de viaţa cotidiană pentru Iaşul cultural …
