Nevroze de primăvară

N-am inspiraţie ! Mă ajută Bacovia şi Macedonski.

“ Primăvara, o pictură parfumată cu vibrări de violet” ori “Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit!”

Nimic nu seamănă a primăvară, primăvara asta! Ploi interminabile, în ciudă parcă, de parcă cerul – gri nemetalizat – ar tot scrâşni din dinţi, fandoseli electorale, pe străzi, feţe lungi şi astenizate ce ies dintr-o iarnă care, nici aceea n-a fost iarnă, soarele ivindu-se, la un colţ de bloc, cu infinite precauţii, ca un gălbenuş de ou prelins pe cimentul cenuşiu, sclifoseli ruso-americane ( mai mult americane ) şi, colac peste pupăză, un BAC ce bate la uşă precum destinul din simfonia beethoveniană ( sau poate şi-un concurs de titularizare/suplinire cu o posibilă repartiţie la Cucuieţii-din-Deal sau o dosariadă la vreo facultate ce promite tineretului studios al patriei române marea cu sarea! Deh! “Viitor de aur /Ţara noastră areee!!!”)

Sărbătorile primăverii ( acelea tradiţionale ) de 1 şi 8 Martie nu mai au nimic fastuos ( dacă au avut vreodată ) s-au pierdut într-un convenţionalism vecin cu kitsch-ul de import occidental: pluşuri verzi, roz, bleu, pisici miorlăitoare în coşuleţe, inimoare muzicale, felicitări chinezeşti etc.

Unde sunt mărţişoarele de tablă de altădată? Coşarul îţi făcea ştrengăreşte cu ochiul pe jumate mânjit de o funingine imaginară, trifoiul cu patru foi şi ghiocelul de plastic erau la mare căutare şi reprezentau simbolurile ( banale, dar preţioase ) ale primăverii şi norocului prinse în şnurul alb-roşu.

Despre care primăvară să scriu? Despre asta de-acum care-şi fâlfâie moarte printre crengi de zarzăr înflorit la geamul bucătăriei? Sau despre aceea din copilărie ( care nu-i aşa de departe şi totuşi… ), când alegerea mărţişorului potrivit pentru mama sau Bica sau pentru doamna învăţătoare era un ritual emoţionant în care credeam aşa cum, şi acum mai cred în Moş Crăciun? Sau despre primăvara asta înlăcrimată? Am mai pierdut doi prieteni: George Pruteanu şi Sabin Balaşa. Cine urmează???

“Primăvara asta totuşi, nu-i decât o copie…”

Copie imperfectă a unei lumi în destrămare ca…un şnur alb-roşu agăţat de zarzărul scuturat de floare.

Grupul – o necesitate?

Fiind o fiinţă psiho-socială, omului îi este dat să interrelaţioneze, să nu trăiască “în singurătate”, ci să comunice, să acţioneze şi să simtă într-un grup, fie că acesta se numeşte familie sau colectiv de elevi (colegi).

Prin noţiunea de grup uman se desemnează ansamblurile de indivizi constituite istoric, între care există diferite tipuri de interacţiuni şi relaţii comune determinate.

Toate definiţiile date acestei noţiuni de-a lungul timpului în literatura de specialitate au câteva puncte comune, toţi cercetătorii psihologiei de grup constatând că:

· Un grup este un ansamblu de persoane

· Între membrii grupului există relaţii de interacţiune

· Există un scop / obiectiv comun

· Există şi diferenţe după funcţii sau sarcini

Cu alte cuvinte, în definirea conceptului de grup se identifică trei aspecte importante:

1. este grup uman nu oricare asociere întâmplătoare de persoane, ci doar acea asociere condiţionată social-istoric

2. se numeşte grup uman nu orice pluralitate de persoane între care nu există nici un fel de relaţie, ci doar aceea care presupune existenţa unor interacţiuni şi relaţii între membri (relaţii sociale, psihologice, culturale, spirituale, religioase)

3. specific grupurilor umane este existenţa unor scopuri comune.

Trebuie făcută diferenţa dintre grup uman pentru care sunt esenţiale elementele precizate mai inainte, şi mulţime ( de exemplu aglomeraţia de pe un peron de gară, mulţimea dintr-o sală de spectacol sau de pe un stadion) văzută ca “singurătate în comun”. Nu este exclus însă ca mulţimea să se transforme în grup în momentul în care se conturează un obiectiv comun.

Grupurile umane se clasifică din punct de vedere cantitativ (după numărul persoanelor) şi calitativ (după natura interacţiunii şi relaţiilor existente între parteneri, ca şi după rolul îndeplinit în viaţa socială). Se deosebesc astfel două categorii distincte ale grupului:

A. grupurile mari (numărul mare de membri, relaţii sociale oficiale, intercunoaştere superficială a membrilor)

B. grupurile mici (numărul relativ redus de membri, relaţii directe între aceştia, ceea ce favorizează o bună intercunoaştere şi intervalorizare).

Cunoaşterea psihologiei de grup este importantă, atât prin efectele ei pozitive sau negative pe care le are. Ea poate fi un cuţit cu două tăişuri fie o adevărată “mină de aur”, fie o “dinamită distrugătoare”. Ca viitor “leader” de grup, în calitate de “manager” al unei clase de elevi, este foarte important să cunosc ambele “tăişuri ale cuţitului” pentru a lua deciziile cele mai corecte, eficiente. De asemenea, cunoaşterea psihologiei grupului este utilă şi integrării mele într-un anumit ansamblu uman în vederea unei interrelaţionări cât mai eficace în realizarea obiectivului comun.

Apartenenţa la un grup îţi dă siguranţă, te ajută să te socializezi mai uşor şi mai repede. Dezbaterile de grup pentru rezolvarea unei probleme, în care pot apărea argumente pro şi contra, se soldează cu apariţia unor opinii şi atitudini colective. Interacţiunea subiecţilor din interiorul grupului duce la apariţia de norme comportamentale acceptate şi împărtăşite de aceştia. Obiectivul comun sau rezolvarea problemelor apărute în grup duc la consens şi solidarizarea membrilor.

Influenţa grupului asupra individului a fost observată şi demonstrată. Voi da ca exemplu un efect al psihologiei de grup care poate chiar să deformeze reflectarea realităţii, ducând la apariţia unor “iluzii”. Un cercetător a selectat dintr-o clasă de elevi câţiva copii foarte simpatizaţi şi alţi câţiva antipatizaţi, pe care i-a învăţat să execute câteva exerciţii de gimnastică. Exerciţiile trebuiau efectuate apoi în faţa clasei, cu indicaţia ca cei “simpatizaţi” să comită din când în când câte o greşeală, iar cei “antipatizaţi” să execute setul de exerciţii fără cusur. După ce s-a desfăşurat programul de gimnastică, ceilalţi copii trebuiau să aprecieze care grup a executat cel mai bine. Rezultatul a fost următorul: copiii “simpatizaţi” au primit adeziunea celorlalţi elevi din clasă. Explicaţia acestui fenomen se află în relaţiile afective, de simpatie faţă de aceşti copii, relaţii care au condus la apariţia unor iluzii perceptive.

În concluzie, se poate aprecia că individul (subiectul uman) nu poate trăi izolat, în afara oricărui grup ca acesta, grupul, sau mai precis, relaţiile din interiorul său influenţează atât comportamentul fiecărui membru, cât şi cel al grupului.