Nevroze de primăvară

N-am inspiraţie ! Mă ajută Bacovia şi Macedonski.

“ Primăvara, o pictură parfumată cu vibrări de violet” ori “Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit!”

Nimic nu seamănă a primăvară, primăvara asta! Ploi interminabile, în ciudă parcă, de parcă cerul – gri nemetalizat – ar tot scrâşni din dinţi, fandoseli electorale, pe străzi, feţe lungi şi astenizate ce ies dintr-o iarnă care, nici aceea n-a fost iarnă, soarele ivindu-se, la un colţ de bloc, cu infinite precauţii, ca un gălbenuş de ou prelins pe cimentul cenuşiu, sclifoseli ruso-americane ( mai mult americane ) şi, colac peste pupăză, un BAC ce bate la uşă precum destinul din simfonia beethoveniană ( sau poate şi-un concurs de titularizare/suplinire cu o posibilă repartiţie la Cucuieţii-din-Deal sau o dosariadă la vreo facultate ce promite tineretului studios al patriei române marea cu sarea! Deh! “Viitor de aur /Ţara noastră areee!!!”)

Sărbătorile primăverii ( acelea tradiţionale ) de 1 şi 8 Martie nu mai au nimic fastuos ( dacă au avut vreodată ) s-au pierdut într-un convenţionalism vecin cu kitsch-ul de import occidental: pluşuri verzi, roz, bleu, pisici miorlăitoare în coşuleţe, inimoare muzicale, felicitări chinezeşti etc.

Unde sunt mărţişoarele de tablă de altădată? Coşarul îţi făcea ştrengăreşte cu ochiul pe jumate mânjit de o funingine imaginară, trifoiul cu patru foi şi ghiocelul de plastic erau la mare căutare şi reprezentau simbolurile ( banale, dar preţioase ) ale primăverii şi norocului prinse în şnurul alb-roşu.

Despre care primăvară să scriu? Despre asta de-acum care-şi fâlfâie moarte printre crengi de zarzăr înflorit la geamul bucătăriei? Sau despre aceea din copilărie ( care nu-i aşa de departe şi totuşi… ), când alegerea mărţişorului potrivit pentru mama sau Bica sau pentru doamna învăţătoare era un ritual emoţionant în care credeam aşa cum, şi acum mai cred în Moş Crăciun? Sau despre primăvara asta înlăcrimată? Am mai pierdut doi prieteni: George Pruteanu şi Sabin Balaşa. Cine urmează???

“Primăvara asta totuşi, nu-i decât o copie…”

Copie imperfectă a unei lumi în destrămare ca…un şnur alb-roşu agăţat de zarzărul scuturat de floare.